EXTERNALIZAREA SERVICIILOR

VALORI

Operatorii economici sunt importanți pentru noi!

Serviciile noastre sunt și pe SICAP.

Dorim să vă dezvoltaţi, să lucraţi mai bine şi să creşteţi performanţa companiei dumneavoastră. Avem instrumentele necesare pentru a vă ajuta în acest sens. Vă putem sprijini să reduceţi costurile, să gestionaţi riscurile, să atrageţi resurse umane calificate sau să îi perfecționați pe cei existenți. Vă susținem să aduceţi o perspectivă nouă asupra modului de creștere a eficienței operatorilor economici, adaptându-vă, în acelaşi timp, tendinţelor economice.

Având în vedere că actualul context economic impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici,

dat fiind faptul că întreprinderile publice – regii autonome şi societăţi comerciale la care statul deţine participaţii integrale sau majoritare – reprezintă un segment important al economiei naţionale”

Ne bucurăm foarte mult când ajutăm operatorii economici să aducă schimbări de durată în cadrul organizaţiei, în domeniul planificării, prin selecția de personal sau managementul resursei umane. Resursa umană este “activul” cel mai important, demn de luat în seamă în cadrul oricărei companii și indispensabil în atingerea obiectivelor. Un operator economic care acordă atenție resurselor umane are toate șansele să-și atingă obiectivele de business.

STRATEGII

  • Asigurăm servicii suport pentru întreprinderile de stat, iar metodele prin care vor fi atinse obiectivele, vizează creșterea economică și poziția pe piață a operatorilor economici,
  • Implementarea de noi tehnologii integrate în resurse umane,
  • Ierarhizarea acțiunilor în funcție de momentul desfășurării și de resursele umane disponibile,
  • Dezvoltăm produse și servicii în proiectul “Servicii suport pentru consultanța în domeniul Managementului Resurselor Umane”
  • Proiecte de dezvoltare multilaterală “Business to Business”.

REZULTATE

Toate aceste beneficii ale externalizarii serviciilor de selecție de personal, de administraea a resursei umane, se văd în câștigarea de timp și economisirea de bani pe termen lung. Rezultatele se pot vedea în candidații care aduc plus valoare operatorilor economici, care rămân în companiile de stat și au o colaborare de lungă durată.

SOLUȚII

Optând pentru soluții  SMART job HR, adaptate nevoilor dumneavoastră, veți deveni mai eficient din punct de vedere al cheltuielilor, veți avea un control mai mare asupra resursei umane și asupra banilor. Și, nu în ultimul rând, veți avea mai mult timp pentru a vă bucura de toate obiectivele îndeplinite cu succes.

Prin urmare, consultanța oferită este importantă, pentru identificarea nevoilor reale ale companiei și cerințele necesare misiunii dumneavoastră.

Contactați-ne pentru o ofertă personalizată!